Promovare si diseminare
Burse si cooperare institutionala finantate prin mecanismul SEE
Comunicat de presa
Spatiul Economic European (SEE) a fost creat in 1994, ca o zona de Liber Schimb intre Comunitatea Europeana (CE) si Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS). SEE reuneste Statele Membre ale Uniunii Europene (UE) si 3 dintre Statele AELS (Norvegia, Islanda si Liechtenstein), intr-o piata interna bazata pe libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor. Pe 21 martie 2012 s-a semnat Memorandumul de intelegere intre guvernul Romaniei si guvernele din Norvegia, Islanda si Liechtenstein pentru implementarea Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European (SEE) 2009 – 2014, prin care Romaniei i se aloca fonduri in valoare de 176.443.750 Euro.
Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP) a fost desemnata Operator de Program pentru administrarea schemei de “Burse si cooperare interinstitutionala”, care se adreseaza in special invatamantului superior, si care se afla la a doua runda de implementare in Romania (prima runda derulandu-se pe parcursul anului universitar 2009-2010 si in primul semestru al anului academic 2010-2011, cu o valoare totala de 1.100.000 Euro).
Pentru cea de-a doua runda a programului s-au alocat 4.444.444 Euro, din care 4.000.000 Euro provin de la tarile donatoare, restul fiind cofinantare din partea statului roman.
Scopul programului de “Burse si cooperare interinstitutionala” este de a sprijini studentii (din orice ciclu de studiu) si personalul (didactic sau nedidactic) din universitatile romanesti pentru realizarea de mobilitati transnationale in Norvegia, Liechtenstein si Islanda. De asemenea, sunt finantate mobilitatile in Romania ale studentilor si ale personalului din institutiile de invatamant superior din Norvegia, Liechtenstein si Islanda.
Vor fi finantate: Vizite pregatitoare, Proiecte de mobilitate pentru studenti si personal din universitati si Proiecte de cooperare interinstitutionala.
Principalii beneficiari institutionali vor fi universitatile din Romania care dispun de o Carta Erasmus aprobata de Comisia Europeana, iar parteneri vor fi institutii similare sau organizatii de stagiu din statele donatoare. În proiectele de cooperare interinstitutionala, se mai pot asocia ca parteneri universitati, institute de cercetare, companii, ONG-uri, atat din statele membre cat si din celelalte tari beneficiare ale Mecanismului SEE. ANPCDEFP estimeaza ca pana la finalul programului sa finanteze mobilitatea a cel putin 330 de studenti si 140 de cadre universitare, cel putin 10 proiecte de cooperare interinstitutionala si 20 de vizite pregatitoare.
Apelul la propuneri de proiecte va fi lansat pe 17 iulie 2013, impreuna cu Ghidul candidatilor si formularele de candidatura, prin publicare pe site-ul www.see-burse.ro.
Mai multe informatii gasiti pe www.see-burse.ro si pe www.eeagrants.org.
Termene limita
20-01-2014
S-a lansat apelul la propuneri de proiecte SEE. Pentru mai multe informatii click aici.
24-09-2014
Neregulile aparute in implementarea proiectelor SEE se vor comunica pe adresa neregulisee@anpcdefp.ro.
17-07-2013
S-a lansat primul apel la propuneri de proiecte SEE. Pentru mai multe informatii click aici.
19-01-2015
S-a lansat apelul la propuneri de proiecte SEE. Pentru mai multe informatii click aici.